Realitatea TV ajunge la Iaşi
Mai 2, 2011 Destepti ca Oaia
Pe tăcute Realitatea TV a ajuns şi la Iaşi. Nu a deschis vreo staţie locală ci a împrumutat bâlciul de acolo la TELE M. Dacă pe Realitatea puteţi vedea materiale acuzatoare la adresa patronului de până vineri, mogulul SOV(eu cred că vânzarea către Elan Schwartzenberg e cacialma, dar vom vedea), la TELE M se pot vedea o sumedenie d materiale de imagine pentru duşmanii patronului, mogulul Dănuţ Prisecariu. Spre exemplu, la ştirile de luni 2 mai, s-au putut vedea reclame pentru Iulius Mall şi ştiri de imagine pentru primarul Nichita, intervievat doar de TELE M (nu şi de vreun alt canal media, deci clar tratament preferenţial). Cine sunt cei doi beneficiari ai atenţiilor TELE M? Păi o spune chiar Prisecariu: “Nichita şi Dascălu mi-au comandat dosarul penal din 2005″. Şi atunci cum de apar cei doi în ipostaze favorabile la TELE M?. O fi luat Prisecairu de fraier de către angajaţi. Aşa se pare din moment ce tot la ştirile TELE M de luni a apărut cu un material de imagine şi directorul APIA, Liviu Bulgaru, chiar cel care se lăuda acum câţiva ani la PDL-ul local că are imagini “cu Prisecariu la gagici“.
OK; deci dacă am stabilit că Prisecariu e SOV-ul local, nu e clar însă cine e Sebastian Ghiţă, cel care are puterea de a monta TELE M-ul împotriva patronului.



ianuarie 4th, 2012 at 4:21 AM
This intrdoeucs a pleasingly rational point of view.