Cârlan e de acord cu Mihaela Popa
Mai 5, 2010 Politica de Bahlui
După ce a ţinut cu dinţii de scaunul de şef al PDL Iaşi, acum Dan Cârlan e cel care o susţine la Bucureşti pe Mihaela Popa pentru aceasta şefie. Sursele mele de la Bucureşti spun că această schimbare de atitudine e pusă pe seama fricii lui Cârlan de a nu se forţa totuşi instalarea acum a lui Nani ca nr. 1 la PDL Iaşi. De fapt Cârlan ar fi dorit pe altcineva, o bombă pentur multă lume bune din târg, dar pentru că deocamdată nu s-a putut, a preferat să meargă pe varianta Popa.
Cum de s-a sucit Cârlan, mai ales că el avea relaţii reci cu Popa? I s-a spus limpede că trebuie să facă un pas în spate, că nu se mai poate cu nici un chip să rămână el. I-au spus asta şi tabăra durilor (Boc-Videanu-Blaga-Berceanu-Olteanu) şi tabăra PD-iştilor în urcare (Falcă, Anastase, Udrea), ba chiar şi PLD-iştii (Flutur, Stolojan & co). Ca atare Cârlan a ajuns la concluzia că e bine să se dea deoparte, pretinzând chiar că pentru el este “o mare uşurare” faptul că e scăpat de un asemenea stres. Iar Popa i se pare cea mai comodă variantă, chiar dacă senatoarea i-a trântit multe în faţă, aşa că de multişor nu se mai giugiulesc politic.
Aparent şi Dumitru Oprea o susţine pe Popa. E profesoară de-a lui, nu l-a călcat încă prea tare pe bombeuri şi aparent poate fi manevrată în aşa fel încât Miticuţă să se creadă în continuare mare politician.
Oajdea o susţine şi el, nu ştiu Movilă şi Nicu Păduraru, dar oricum e suficient pentru ca Bucureştiul să socotească deja încheiată rezolvată de la Iaşi. Aşa că pe 10 mai PDL Iaşi are şef nou.



Comentarii