Ghiocel turbează împotriva mea şi nu are ce-mi face

Ca să vedeţi cât de tâmpiţi sunt cei de la Zoaia, acum vreun an publicau o poză cu o vilă super spunând că e a mea (nu era a mea, greşiseră poza, dar ei nu ştiau asta). Acum uită ce poză dădeau şi spun că am casa făcută din bucăţi. E ca tâmpenia lui Rareş pe vremea când mulgea Iaşul prin Flacăra. A scris atunci în decurs de doar o săptămână că sunt ba omul lui Solcanu, ba al lui Nichita, ba al lui Fenechiu, ba al lui Cârlan, turna tâmpenie după tâmpenie contrazicându-se singur.

Ei, acum, în Vinerea Mare “pioşii” spălaţi pe creier de la BZI au scornit încă una de te doare mintea: eu aş avea casa făcută din bucăţi, cu un geam de-o culoare, altul de altă culoare, trepte diferite ca dimensiuni şi alte tâmpenii de-astea.

Concluzia vine de la sine: Ghiocel e turbat să mă prindă cu ceva şi n-are cu ce, aşa că scorneşte tot felul de inepţii. Ca să-l oftic şi mai tare precizez că am o casă foarte frumoasă, mare, facută ca la carte, aşa cum şi-ar dori toţi gândacii de la Zoaia. Şi, spre ciuda celor de la Zoaia care s-au murdărit de nu-i mai recunoaşte nici mama lor, e o casă făcută din muncă cinstită, nu cu jecmăneli, aşa cum face Ghiocel. Eu oricând pot justifica fiecare leuţ investit acolo, nu ca Mazilu şi alţi derbedei care n-au altă grijă decât capra vecinului.

Apropo, Mazilule, mie nu mi-a pus nimeni centrala în casă aşa cum a făcut Ghiocel cu tine, mie nu mi-a dat Nichita casă, aşa cum a făcut cu tine şi cu alţi deontologi de presă, mie nu mi-a dat Ghiocel un cazan de Dacie ci mi-am luat singur limuzine. Iar toate astea prin muncă cinstită, nu şantaj.

One Response to “Ghiocel turbează împotriva mea şi nu are ce-mi face”

  1. tot ala Says:

    desigur ca nu ai publicat comentariul pe care l-am scris la acest text acum multe zile. desigur ca nu l-ai publicat pt ca stii ca am dreptate, iar prin cenzura aplicata de tine, imi confirmi.
    desigur nici acest comentariu nu va fi publicat. desigur e dreptul tau.
    dar, nu uita, esti contestat, desigur, dar incomod nu. doar prost. si naiv.


Comentarii

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

You must be logged in to post a
video comment.