Presa pe intelesul lui Silviu
Feb 5, 2010 i-auzi ia
Silviu Dascalu e un jurnalist pe care l-am vazut tot timpul de buna credinta. A publicat insa un text care ma mira.
Nu comentez gustul sau / mie articolul desfiintat de Silviu mi s-a parut un text bine scris / dar am citeva observatii de bun simt:
- cit am lucrat impreuna ti-am zis eu vreodata sa scrii despre Nichita? Nici macar nu conteaza daca de bine sau de rau.
- crezi tu ca Adevarul ar permite ca pe banii lui Patriciu persoane precum Dobasu, Prisecariu, Orcan, sau oricine altcineva sa-si faca jocurile personale?
- plec de la prezumtia ta ca TELE M, EVZ, Adevarul, AS Media sau Iasicastiga fac presa cum nu trebuie, ca sunt focusate pe desfiintat primarul. E dreptul tau sa crezi asta. Ma mira insa ca nu te-am auzit niciodata cu privire la politica redactionala a BZI, ca nu ai scapat nici o critica fata de personaje sinistre care azi se pupa cu acelasi Nichita, miine il ard de-i sar capacele, iar poimiine se pupa iarasi. Macar in cazul primelor canale media ar fi vorba de consecventa (desi stii foarte bine ca ipoteza de la care am plecat e gresita)
Februarie 8th, 2010 at 10:44 pm
Fiecare dintre noi avem anumite ticuri verbale. Eu, spre exemplu, nu reusesc sa scap de cuvantul “baobab”. E un copac cu trunchiul moale, fibros si umed. Ma rog, asta sa fie cel mai mare pacat al meu. Insa a inceput sa ma amuze sa descopar si ticurile verbale ale altora. Mai ales cand se manifesta si in scris.
Pentru ca postez acest mesaj pe blogul lui Aurel, ar fi lipsit de “bun simt” sa nu cinstesc si gazda. Am observat, in timp, ca un cuvant care se repeta mereu in textele lui este chiar cel pe care l-am folosit eu cateva randuri mai sus. Exact, despre “bun simt” este vorba.
“Observatie de bun simt”, “reactie de bun simt”, “ar fi fost de bun simt daca”, “macar din bun simt ar fi trebuit”, “sfideaza bunul simt”, “elementarul bun simt” etc..
Bunul simt, bunul simt… Expresia asta imi aduce aminte de un vis pe care l-am avut odata.
Se facea ca eram cu sotia la un fel de mare eveniment monden al Iasului. Plin de lume buna si pestrita, vedete si gura-casca, tinere talente, oficialitati si fursecari. Ma dureau picioarele ingrozitor de la reumatism si ma gandeam sa merg acasa sa ma frec cu spirt, cand am auzit expresia aceea inconfundabila, din gura unui batranel robust si adus de spate:
“Omule, intelege-ma ca nu am acuma. Dar ti-i dau, sigur ca ti-i dau. Doar stii ca nu-s eu ala care sa ramana cu obrazul patat! Ce naiba, te credeam mai de bun simt”.
Am imbatranit cu totii, mi-am zis… Iaca, au trecut trei zeci si sapte de ani de atunci.