Bravo, Piţigoi

Acum o lună un mare investitor în România îmi spunea că a văzut centrul de afaceri ridicat de Bogdan Piţigoi şi că “ce este acolo nu există în multe mari centre similare din străinătate”. Cum acest investitor ştie să aprecieze la milimetru astfel de investiţii am fost extrem de curios să văd şi eu această clădire. Am reuşit vineri să ajung la IDEO şi, fără să fiu expert în imobiliare, pot să spun că e super. Bravo Bogdan Piţigoi. Ştiu că a fost greu de ridicat, că va fi la fel de greu de ţinut în picioare în următorii doi ani, aşa că bravo. Felicitările sunt cu atât mai îndreptăţite cu cât am văzut anterior o clădire de birouri la PALAS, prezentată ca fiind clădire clasa A, şi pot să spun fără ezitare că ce a făcut Piţigoi e mult peste PALAS, segmentul office.

Dascălu recunoaşte că e falit

Un articol de imagine publicat ieri de Capital (din lunga serie de astfel de materiale apărute în ultima vreme la comanda Iulius prin care firma în cauză speră să înduioşeze judecătorii şi băncile) dezvăluie un adevăr doar şuşotit până acum la colţuri de duşmanii lui Iulian Dascălu: “regele mall-urilor” e falit.
Cum e posibilă devoalarea unei astfel de realităţi tocmai într-un material de imagine comandat de Iulius? Nu-mi dau seama. Naiba ştie ce a fost în capul celui care a dat OK-ul din partea Iulius pentru acest material.

 

De unde se vede falimentul
De la bun început oda din Capital precizează că “Băncile au pariat pe Iulian Dascălu peste jumătate de miliard de euro“. Probabil că PR-ul Iulius o fi crezut că această frază va da pe spate alte bănci posibil finanţatoare, precum şi judecătorii care ar putea fi convinşi să nu confirme ilegalităţile de la PALAS pe considerentul “uite câţi bani a investit omul ăsta. Nu e păcat să-i dăm tocmai noi vânt pe tobogan?”.
Olecuţică mai încolo acelaşi material de imagine precizează că Iulius a strâns în 2010 de la cele 4 mall-uri 41 mil. euro. Pentru 2011 Iulius preconizează încasări de 43 mil. dar vom vedea dacă le şi obţine.
Dacă la veniturile certe din reţeaua Iulius adăugăm şi încasările anunţate de Iulian Dascălu pentru PALAS (8 milioane euro anual din zona de retail şi 2 milioane euro din zona office) ar rezulta încasări de 51 milioane euro anual pentru Dascălu.

Cum yield-ul este în acest moment, în ce mai fericit caz pentru Iulius, de 10% (unii susţin că de fapt ar fi 12, alţii 14%), înseamnă că, pe hârtie, proprietăţile lui Iulian Dascălu ar valora (repet, în cel mai fericit caz)510 milioane euro. Numai că acel yield se aplică proprietăţilor unde totul e super OK, adică au terenuri în proprietate personală şi nu există litigii în instanţă. Şi cum terenurile pe care s-au construit Iulius Mall Iaşi şi Cluj nu sunt ale lui Dascălu ci ale statului (fiind închiriate pe doi lei), scade instantaneu valoarea acestor proiecte. Iar cum la PALAS problemele cu legea sunt uriaşe (proiectul e scos în afara legii de aproape un an iar o altă hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă cere demolarea a cinci clădiri ridicate la PALAS), rezultă clar că şi valoarea de piaţă a acestui proiect e mai mică decât cea de pe hârtie.
Deci, dacă tragem linie, valoarea activelor lui Iulian Dascălu (calculată după cifrele anunţate oficial chiar de firma sa şi după yield-ul pieţei) e de cel mult 350 milioane euro.
Dar cât are el credite? “jumătate de miliard”, spune Capital încă de la începutul odei. Mai precis 505 milioane euro, precizează aceeaşi sursă la finalul odei.
Iar matematica elementară dă cu minus. Deci Dascălu e falit.

 

Or fi bani şi în altă parte?
Personal cred însă că cifrele anunţate de Iulius sunt departe de realitate. În primul rând nu cred că au tras de la bănci 505 milioane euro. Or fi fost în plan, dar nu l-au mai dus la capăt.
Din câte am văzut pe un portal ce afişează toate creditele din România, Dascălu a luat 234 milioane euro de la Hypo pentru cele 4 mall-uri, iar cu tot cu dobândă are de returnat aproape 320 milioane euro. Partea proastă e că sorocul returnării este, potrivit acelui portal, 2013, termen care, privind de pe gard, mi se pare imposibil de respectat.
Pentru PALAS a contractat un credit de 124 milioane euro de la Unicredit, iar cu tot cu dobânzi avea de returnat aproape 180 milioane. Numai că n-a luat toţi banii. A mai avut un credit de 12 milioane de la San Paolo, apoi unul de 8 de la Marfin Bank, dar nici de aici nu se ştie cât a luat efectiv. Cât a tras cu totul de la bănci pentru PALAS? Numai el ştie. Informaţii din piaţă susţin însă, cu destule argumente, că bună parte din lucrările de la PALAS au fost făcute cu resurse extrabancare (împrumuturi de la terţi, lucrări făcute de firme pe cont propriu urmând a fi decontate mai târziu, investiţii făcute de viitorii beneficiari gen Arcadia ş.a.)
Oricum ar fi, cert e că PALAS-ul a înghiţit peste 100 milioane euro. Iar dacă le adăugăm la balastul contractat pentur mall-uri depăşim iar pragul de 400 milioane euro. Datorii imense pentru oricine, darămite pentru un operator pe piaţa imobiliară. Şi-n vremuri ca cele de azi firme puternice dau faliment pentru datorii de nici un milion de euro, aşa că se anunţă nori foarte negri pentru Dascălu.

 

Urmează vânzarea?
Cel mai probabil va urma vânzarea. De câteva luni se tot aude de discuţii ba cu Ikea, ba cu nişte ruşi, ba cu autohtonii Patriciu ori Adamescu, doar gura lumii e slobodă. Sigur este însă că aşa cum merge acum nu o să o mai ţină multă vreme.
Sincer, mie îmi pare rău că patronul Iulius a ajuns aici. Îmi pare rău pentru că Dascălu a inventat practic afaceri noi, nu a preluat de la stat afaceri vechi pe care le-a adaptat capitalismului. Este exact modelul de business de care are nevoie Iaşul: să inventeze, să creeze nişe noi, să le extindă la nivel naţional iar o parte din profit să-l aducă înapoi la Iaşi. Din acest punct de vedere Dascălu este exemplul cel mai bun pe care îl poate oferi Iaşul.
Îmi pare rău şi pentru că sutele alea de milioane de euro au fost luate de Dascălu de la bănci ca să construiască, nu să cheltuie pe băutură, femei şi maşini. Iar Dascălu a construit. A avut şi foarte multe costuri colaterale (Ristea Priboi, Gigi şi alţii ca ei), dar per total cei mai mulţi bani s-au dus în construcţii noi, moderne, care au schimbat radical faţa locurilor unde au fost ridicate (amintiţi-vă cum arăta campusul Tudor Vladimirescu din Iaşi înainte de mall, sau cât de poluată era zona unde este acum Iulius-ul din Suceava ori ce “moderne” erau antenele din zona semicentrală a Timişoarei pe care acum e amplasat Iulius-ul de acolo).
Chiar PALAS-ul pe care l-am tot criticat e o investiţie foarte frumoasă. Am văzut şantierul acum o lună şi i-am spus cu acel prilej lui Iulian Dascălu că îmi place ce văd acolo. Chiar e frumos. E drept, parcul e mult mai mic decât promit pliantele Iulius. La fel de adevărat e că vestigii istorice pentru care alte ţări ar fi făcut moarte de om au fost rase cu buldozerul. Per total a rezultat însă un proiect frumos. Dar, esenţial, PALAS-ul e ilegal şi, chiar dacă printr-un miracol ar fi readus în legalitate, cel mai probabil va fi vândut repede.

La PNL Iaşi bate Vântu a euroi spălaţi prin Cipru

ULtimele dezvăluiri “scăpate” de procurori în presă arată că Sorin OVidiu Vântu a tapat sute de milioane de euro prin off-shore-uri din Cipru, bani proveniţi, preponderent, din Petromservice. Evident că astfel de tunuri nu puteau fi date fără sprijin politic, oricât de cinstită s-ar da actuala guvernare. Ca jurnalist sunt sigur 100% că cineva din PDL a păpat milioane de euro, dacă nu zeci de milioane, din aceste tunuri.. Nu cred însă că cineva de la Iaşi a beneficiat de aceste fonduri pentru că Iaşul e bun doar la dat cu mătura în ograda portocalie, după ce au plecat boierii cu trăsurile şi au lăsat în urmă doar resturi.

La fel de sigur e că şi cineva din PNL şi-a băgat în buzunare alte milioane de euro, măcar la tunul dat de Petromservice în 2008 (returnare de TVA de 60 milioane euro). Numai un naiv poate crede că SOV putea obţine o astfel de rambursare de TVA fără să cotizeze. Atunci se naşte întrebarea firească: cine de la PNL e mânjit? Varianta cea mai la îndemână e ministrul de FInanţe din acea perioadă, senatorul de Iaşi Varujan Vosganian. Acesta are oricum handicapul unui trecut în care a fost plătit din greu de SOV, deci poate fi bănuit foarte uşor că a fost “uns” şi de data asta.

Dar la fel de posibil e ca şi Fenechiu să fi gustat din această plăcintă. Nu se dădea el la fel de influent ca Patriciu în timpul guvernării PNL? Nu a fost interceptat el de procurori în timp ce aranja sfori măreţe cu SOV şi se lăuda cum face el blatul cu Nichita? Dar mai ales nu a făcut şi el oficial jonglerii cu off-shore-uri din Cipru pentru a masca smulgerea unei hălci din prada PALAS (hotelul cedat suspect de uşor de Dascălu)?

O şansă la fel de mare este ca şi naşul lui Fenechiu, Dan Radu Ruşanu, să fie fost uns de SOV. Ruşanu e Hrebenciucul PNL-ului şi fără el puţine afaceri se mişcă. Faptul că naşul a preluat de la fin hotelul de la PALAS, via off-shore cipriot, arată implicarea totală în mecanismele financiare declarate penale de către DNA.

Şi pentru că lumea e mică, deşi cercul ajunge până în Cipru, îmi amintesc că ieşeanul Dan Stratan a fost mâna dreaptă a lui SOV în off-shore-ul cipriot prin care care mogulul a încercat în 1998 să cumpere PETROM-ul. Acelaşi Dan Stratan a apărut 10 ani mai târziu ca partener de nădejde al Search Corporation, firma cu care Fenechiu a ţinut morţiş să facă un aeroport de 200 milioane euro, o şosea de centură de 39 milioane euro şi chiar autostrada Est-Vest.

Atâtea coincidenţe mie îmi miros tare a bani spălaţi prin Cipru. Procurorii oare au nas?

Mihaela Popa şi Dumitru Oprea îi şantajează pe Băsescu şi Boc şi-i obligă să demisioneze

De câteva zile harababura din PDL Iaşi a atins un nou nivel greu de presupus că poate exista în politica modernă: cinci parlamentari care au pierdut alegerile organizate chiar de ei acum o lună şantajează făţiş Guvernul şi cer demiterea celui care a câştigat alegerile. Motivul oficial: câştigătorul nu e cea mai bună soluţie pentru PDL Iaşi să câştige alegerile locale şi parlamentare. Adică Movilă e un negru nepopular, fără credibilitate (chiar dacă e singurul parlamentar PDL ales în mediul rural iar la alegerile interne a strâns din primul tur peste 50% din voturi), în timp cei ei, chiar dacă au pierdut alegerile interne, sunt albi şi aspiratoare de voturi.

E ca şi cum ar cere demisia lui Emil Boc pentru că deşi e ales corect şef naţional al PDL este nepopular şi aduce deservicii de imagine partidului. Apoi aceiaşi şantajişti (Popa, Oprea & co) ar cere demisia lui Băsescu pentru că o fi câştigat el alegerile prezidenţiale dar nu dă bine pentru PDL acum, deci le pune în pericol voturile.

Iar dacă Movilă, Boc şi Băsescu nu demisionează atunci MIhaela Popa, Dumitru Oprea, Nicu Păduraru, Marius Spânu şi Cristina Dobre nu votează legea bugetului pe 2012 şi legea reorganizării administrative (fără votul lor legile chiar pot fi blocate).

Motivul real al şantajului nu este însă iluzia că ei ar aduce mai multe voturi decât cel care i-a bătut la ultimele alegeri, ci spaima celor cinci că Movilă le va schimba oamenii din funcţii cheie (Finanţe, prefectură ş.a.). Totul până la ciolănelele lor.

Ăsta e modul grupului Popa de a face politică. Trei ani şi-a bătut joc de Iaşi, de am ajuns să fim umiliţi sistematic de Suceava, Neamţ, mai nou chiar şi de Botoşani, iar Mihaela şi trupa ei nu ştiu decât de ciolănelele lor.

Nu sunt avocatul lui Movilă, are suficiente păcate şi el. Dar măcar reprezintă o schimbare a politicii păguboase de până acum, e altceva, poate se mai ridică în vreun fel Iaşul. Perpetuarea politicii de tip Mihaela Popa sigur nu va aduce această ridicare.

Oricum, indiferent ce tabără va triumfa, impresia lăsată publicului e că acest partid îşi bate joc de Iaşi. Şi-a bătut joc atâţia ani de noi şi o face şi în continuare cu o nesimţire năucitoare.