Neculau: “am refuzat postul de viceprimar”. De ce nu ia tot Nichita postul?

Fostul viceprimar PRM, acum PSD, Constantin Neculau, sustine ca primarul Nichita i-a oferit postul de viceprimar, abandonat de PDL, dar el ar fi spus PAS: “am refuzat propunerea primarului. Postul de viceprimar trebuie sa revina PDL-ului, asa au votat iesenii”, spune Neculau.

Oficial PDL refuza capcana, dar meleonarul Surdu ar sta si-n cap sa fie macar o zi oficial sub papucul lui Gigi.

Sincer, eu nu inteleg de ce e nevoie de un al doilea viceprimar atita timp cit si primul este mai mult de decor. Cel mai practic ar fi ca “puternicul” Gigi sa-si asume si functia de primar si cele de vici, ba chiar si pe cea de secretar al CL, tot se pretinde el superman, creator de guverne, patron neoficial de echipa de fotbal, ales al lui Dumnezeu, absolvent a 3 facultati (desi singur se recomanda subinginer), coleg cu Hagi la juniori (desi intrei ei este o diferenta de 8 ani), salvator al Iasului de la incendii si seceta, magnet al unor investitii de 1,4 miliarde euro la Iasi in ultimii ani si lista megalomanului poate continua.

Bârfe despre “războaiele” politice locale şi procesele lui Ghiocel

O sursă destul de credibilă susţine că imediat ce prefectul Tomaşeschi a cerut acum 2 săptămâni intrarea urgentă în legalitate a PALAS-ului (adica trecerea terenului în domeniul public şi rezilierea contractului), şefa PDL Iaşi, Mihaela Popa l-ar fi sunat pe primarul PSD-ist Gheorghe Nichita. Nu se ştie ce au vorbit cei doi, dar după convOrbire, Gigi a explodat faţă de câţiva apropiaţi: “asta îşi cere scuze pentru ce a făcut Tomaşeschi şi pretinde că ea nu a ştiut nimic. Chiar mă ia de prost?”.
A doua “sarja” vitejeasca a unui politician local: in celebrul dosar de şantaj Ziua de Iasi Fenechiu a cerut la ultimul termen aminarea cauzei pentrU ca nu are avocat. Adica Fenechiu ii da singurel ragaz celui care l-a umplut de mizerii în ultimii ani şi care chiar şi acum il spurca in cel mai pur stil BZI. Ca sa fie limpede  smenul, trebuie precizat ca din 2005 pina acum Fenechiu n-a avut un avocat numai al lui in acest dosar, abia acum descoperind aceasta nevoie.
Oricum, Ghiocel trece prin clipe grele al dracului:
- cei de la BZI reclamă deja tot mai serios neplata la timp a salariilor, motiv pentru care unii au si inceput sa toarne invirteli de-ale lui Asimionesei.
- dacă Fenechiu se face că plouă, alţii se ţin scai de Asimionesei. Aud că Prisecariu, Stanciu şi alţii contabilizează noi victorii în instanţă, una chiar definitivă şi irevocabilă. La aceasta Ghiocel a încercat o manevră băgând în insolvenţă firma pusă să plătească o despăgubire. Ce i-a scăpat şantajistului este că răspunderea e în solidar, aşa că suma va trebui să fie plătită de el şi oamenii săi care au pierdut acest proces.

Dacă pe Fenechiu Poliţia nu-l oprea nici când mergea cu 200km la oră, pe Cozmanciuc îl sancţionează în aşa fel încât să scape de amendă în instanţă

Mai ţineţi minte cum se anunţau poliţiştii de la Rutieră că Fenechiu tocmai trece pe lângă ei cu 200 km la oră şi nimeni nu făcea nici cel mai mic gest să-l oprească? Iată şi episodul 2.
Locotenentul şefului PNL Iaşi e tratat şi el cu mănuşi de către Poliţie.  Mugur Cozmanciuc a reusit sa obtina, la Judecatoria Iasi, anularea unei amenzi pe care a primit-o la sfarsitul anului trecut pentru ca nu ar fi respectat regulile de circulatie. Cozmanciuc a sustinut in fata magistratului ca amenda i-a fost aplicata fara temei si a avut castig de cauza, politistii avand insa posibilitatea sa atace decizia la instanta superioara.
De ce l-or fi amendat poliţiştii cu picioarele?

INSOLVENTE INTERESANTE: Taxicom si Cominco

Administratia Finantelor Publice Locale a cerut oficial la Tribunalul Iaşi intrarea în insolvenţă a uneia din cele mai cunoscute firme locale de taximetrie – Taxicom SA. Notorietaatea recentă a firmei e legată de tragedia jurnalistei Vanda Condurache de la TVR Iasi. Aceasta si-a pierdut viata intr-un taxi al firmei, vinovat fiind soferul, care a decedat si el. Societatea a fost amendata ulterior cu 60.000 de lei de ITM, deoarece soferul lucra fara forme legale. In plus, masina de taxi in care se afla Vanda Condurache era neautorizata pentru transport in regim de taxi, iar soferul nu avea atestat de taximetrist.

Celebra Cominco – aproape de insolventa
La un pas de faliment este şi Cominco SA, devenita celebra dupa asocierea cu controversatul pesedist Micky Spaga, in mandatul de premier al lui Adrian Nastase (2001-2004). În acea perioada, aceasta firma era acuzata ca ar fi castigat licitatii de zeci de milioane euro cu Statul prin mijlocirea partidului de guvernamant (numai CJ Iaşi i-a servit 7 milioane euro la Tehnopolis). NUmai că PSD este în opoziţie iar Michy Şpagă a fost trecut pe tuşă, aşa că la Cominco a fost izbită de criză. Zilele trecute, o societate din Iasi, General Serv Electro Construct a depus la Tribunal o cerere prin solicita intrarea in insolventa a Cominco din cauza unor datorii neplatite.

Grele vremuri pentru milionarul Viorel Roman – a cerut plata in rate a unei datorii de 1500 euro

Socotit la un moment dat cel mai bogat om din Iaşi (e drept că asta era pe la mijlocul anilor 90), milionarul Viorel Roman trăieşte vremuri grele. Zilele trecute Fiscul i-a scos la licitaţie mai multe terenuri şi clădiri (de prin judeţ, nu din oraş, dar semnalul e oricum nasol pentru un tip de talia lui) iar aucm şi instanţa îi afectează serios imaginea: patronul defunctului ziar Flacăra Iaşului este pus de instanţă să plătească salariile restante ale jurnaliştilor săi.
Firma Leader Press, care edita ziarul Flacara Iasului, intre timp ramas in varianta on-line, a fost obligata recent de Tribunalul Iasi sa achite suma de 5.850 de lei, salarii restante ale jurnalistului George Corneliu Heisu, din perioada aprilie-octombrie 2010. In plus, acesta trebuie sa primeasca si 700 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
De necrezut pentru un om de afaceri cu pretenţii, firma controlata de Roman a cerut să i se permită plata eşalonată a sumei de nici 1500 euro, solicitarea fiind insa respinsa de judecator.
O actiune similara, depusa de un alt fost jurnalist de la Flacara Iasului, Gabriel Ionel Bida Surubaru a fost admisa, acesta urmand sa-si incaseze lefurile restante din perioada 1 martie-23 mai 2010.

Nichta pretinde ca are acum peste 60% din voturi

Deputatul PSD Anghel Stanciu a “scăpat” presei varianta unui sondaj făcut cică acum 3 săptămâni conform căruia Nichita rade tot în municipiu. Evident, STanciu nu a oferit nici măcar 1% garanţie cu privire la existenţa în realitate a acestui “sondaj” dar a anunţat mândru că NICHITA ar avea peste 60% din voturile din acest moment.
Dacă stai şi te uiţi la opoziţie de marmeladă are Nichita dintre Fenechiu şi Popa procentul e chiar mic. Doar nu degeaba face carieră bancul potrivit căruia “singurul care-l poate bate pe NICHITA la Primărie e DNA-ul”

politica blondelor de la PDL

       Vineri, una din blondele PDL-ului iesean – Cristina Dobre – cheama presa la o conferinta de presa. Aflata in sediu. sefa blonda in mentalitate a PDL-ului local – Mihaela Popa – se lipeste si ea de intilnirea cu presa: n-avea subiect pregatit dar a incropit ceva.
       Incepe Dobre: “multumesc public unui investitor lituianian pentru că a venit la Iasi să facă o investitie de 20 milioane euro fara a avea sprijin politic. Este o dovada clara ca Iasul are potential, ca pot veni si aici investitori care sa creeze locuri de munca. Iar daca primarul se incapatineaza sa inchida Iasul, haideti sa-l deschidem noi. Eu personal multumesc inca o data acestei firme”.
        UAU. Ma uitam la Dobre si nu-mi venea sa cred, mai ales că din cite stiu ea nu are nici o legatura cu firma in cauza. Fac presa de 13 ani dar n-am auzit niciodata un politician local reactionind asa, multumind public unei firme pentru o investitie fara ca acel politician sa ciuguleasca ceva. Toti gugustiucii politici cauta doar comisioane, capace, lipeli, consultanta mascata si alte de-astea.
      Ma gindeam pe moment ca toata presa locala va intelege si va sublinia importanta unui astfel de demers (facut, probabil, din considerente electorale, dar extrem de necesr in contextul Saharei investitionale de la Iasi). Daca pe investitori nu-i atrag autoritatile locale cu terenuri, impozite sau alte cirlige, sa-i atragem cu laude de la politicienii puterii, cu orice, numai sa-i atragem aici.
      Evident insa ca era doar o iluzie, presa locala raminind la fel de mediocra cum a fost si pina acum, preferind sa mediatizeze doar timpenii fara importanta pentru comunitate.
      Aflata alaturi de blonda Dobre, blonda Popa (repet, sefa a PDL-ului local, deci, teoretic, mai cu mot) a “sesizat” momentul si a turnat iar un morman de cifre despre milioane si zeci de milioane de euro aduse la Iasi de guvernul portocaliu, asta ca sa stie toata lumea cine merita aplauzele pentru nivelul actual de trai (cifrele fusesera fluturate de Popa si in alte dati, dar daca tot s-a lipit de DObre la conferinta de presa trebuia sa vina si ea cu ceva, nu?
     Apoi, pentru a fi sigura ca presa o va cita pe ea si nu pe Dobre, POpa lanseaza bomba: nu aduce nici un investitor, nu a inventat nici un soft, nu aduce nici o finantare europeana, da rin schimb il sustine pe Dumitru OPrea la sefia PDL.
     Iar presa locala, “sesizind” ce e mai important pentru Iasi, s-a napustit asupra noii “bombe”. In urmatoarele ore nici un canal media nu a scris despre investitorul litunian invitat sa vina mai repede cu banii la IASI si sa aduca si alti investitori, dar toti au relatat duma Mihaelei.

Observatii:
1. episodul asta dar si altele consumate in ultimele 2 saptamini (brusca agitatie de la Antibiotice nevazuta de nimeni din media locala, panarama de la PALAS relatata trunchiat sau deloc, povestea de la DNA a familiei Prisecaru, spaga de 300.000 de euro oferita pentru decapitarea prefectului in functie si multe). toate ignorate de media clasica, m-au convins inca o data cit de necesar este un site gen iasicastiga.ro.

2. Cine o cunoaste cit de cit pe madam Popa stie ca nu-l suporta pe Oprea si-l considera mai slab, in politica, decit matura de la sediul PDL. Deci nici nu se pune problema unei sustineri reale. Capcana n-a fost sesizata insa de nimeni (ce surpriza) si nici macar de Oprea. Canuta om sucit, fostul rector s-a repezit sa se umfle in pene catre ziaristi si a facut imediat citeva declaratii care-i arata geniul politic. Intr-un ziar spune ca pe linga sefia PDL se vrea iar la Primarie, in alt ziar anunta ca s-ar vrea “la Universitate” (adica rector). E hotarit, stie ce vrea, nu? Mai conteaza ca functia de rector ar fi incompatibila cu cea de sef al PDL pe care tocmai i-o ofera, cica madam Popa?

3. O rog pe prima blonda de care am amintit, Cristina Dobre, sa nu renunte la gesturile de curtoazie fata de cei care vin si creeeaza locuri de munca la Iasi. Nu ma intereseaza care e scopul ei (voturi, afaceri sau altul), atita timp cit astfel de demersuri pot atrage si alte investitii e foarte bine.

Link cu dedicatie pentru primarul Iasului Gheorghe Nichita

http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=35&d=MzUwMDAwMDAwMDAwOTU4OA**

Am descoperit asta simbata, la o zi dupa ce primarul anunta senin că santierul PALAS nu poate fi oprit deoarece exista o actiune judecatoreasca pe rol. Sentinta de mai sus arata limpede ca primarul a vrut sa suspende o hotarire definitiva si irevocabila (numai in Romania se poate un asemenea tembelism, sa desfiintezi ceva deja definitiv si irevocabil), dar a dat chix. Iar Nichita stie de 2 saptamini ca a dat chix dar minte cu nerusinare. E drept, a recurs la alte doua tentative disperate de a intoarce mortul de la groapa: a mai deschis doua actiuni judecatoresti, una mutata la Curtea de Apel Bucuresti, loc unde SINISTRUL Niculae Niculescu mituia în stânga şi-n dreapta, iar altii si mai si. A fost nevoit totusi sa treaca din nou terenul de la PALAS in domeniul public: si atunci cum de se mai lucrează acolo?

Mesaj noii vedete media Nicu Păduraru şi colegului său Marius Spânu

Acum o săptămână un jurnalist bucureştean publica pe blogul său o “piramidă a şpăgilor din vama Siret”, document în care apăreau numele unor parlamentari ieşeni. Iosif Buble susţinea că documentul ar fi ajuns pe masa CSAT şi tind să cred că aşa e (un jurnalist bucureştean nu avea de unde să ştie de legăturile şi rudeniile unor parlamentari mai puţin cunoscuţi din provincie).

Pentru că era evident că subiectul e tare am început să fac verificări. L-am sunat pe deputatul Marius Spânu, acuzat că ar fi o umbră a piramidei şpăgilor din vama menţionată. Ştiam că Spânu e abonat la emisiunile tv centrale, fiind în stare să vină şi la 2 noaptea dacă e chemat. Surprinzător, de data asta Spânu n-a răspuns, iar mai târziu a anunţat că dormea.

Ştiind că deputatul Păduraru şi senatorul OPrea, acuzaţi şi ei că ar fi traficat informaţii comerciale din vamă, chiar se duc la nani devreme, n-am insistat cu telefoanele la ei în acea seară, urmând să revin dimineaţă. Totuşi am preluat materialul lui Buble cu precizarea foarte importantă că cei trei parlamentari sunt acuzaţi de un jurnalist bucureştean.

A doua zi, când îl sun pe Păduraru nu răspunde, deşi, de regulă, e politicos şi vorbeşte cu presa. Un coleg de birou îmi spune apoi – “vezi că te dă Păduraru în judecată”. Mă uit pe comunicatul deputatului, zâmbesc, îl postez pe iasicastiga.ro apoi îl sun iar pe deputat. Din nou tăcere. Dacă era vorba de alt politician îl lăsam în damblaua lui, dar pentru că până atunci am avut o relaţie bună cu Păduraru îi trimit un SMS. A urmat un schimb de SMS-uri din care a rezultat că el îşi apără imaginea şi că eu trebuie să-i cer scuze. I-am explicat de câteva ori că nu l-am acuzat eu de nimic şi că l-am lăsat să se apere cum vrea faţă de acuzaţiile aruncate pe piaţă de BUBLE, dar discuţia era într-un punct mort.

Mai târziu văd că Spânu neagă şi el acuzaţiile, aşa că îi postez şi lui reacţia.

Culmea e că tocmai cel mai coleric dintre parlamentarii acuzaţi, DUmitru Oprea, n-a reacţionat în nici un fel.

După o zi, Marius Spânu  se dă mai cu moţ şi anunţă că onoarea lui este de 6 ori mai preţioasă decât a lui Păduraru, aşa că el va cere în instanţă 600.000 de euro. Când să bag şi această pretenţie pe site, o problemă tehnică urâtă (generată în parte de prieteni ai PDL-ului local) mă lasă fără site. Zic: “să vezi acum scenarii şi conspiraţii”. Şi, evident, au început scenariile, cu Spânu în prim plan: cum m-a speriat el, eu am otrăvit fântânile şi bla-bla-bla. Avioane stil Spânu.

Dar acuma problemele sunt aproape rezolvate, aşa că pot să le transmit public acestor PDL-işti: eu când greşesc recunosc, dar când ştiu că sunt curat şi acuzat pe nedrept sar la bătaie. Aşa că îi invit pe domnii în cauză să îşi calculeze mai bine paşii când se apucă să-şi apere imaginea şi să fie mai ponderaţi în declaraţii.

Explicaţie pentru întârziere

Pentru cei care se întrebau de ce am amuţit de câteva zile: o problema tehnică m-a lăsat fără grai. Dar a trecut iar acum am revenit plin de noutăţi savuroase. Aşa că staţi pe recepţie.

Se răzbună Nichita pe Dascălu

Apropierea dintre Iulian Dascălu şi Dănuţ Prisecariu a produs multă, multă iritare la Primărie. Asta e sigur. Faptul că Dascălu l-a somat pe Nichita să facă ce-o face numai să deblocheze d.p.d.v. legal PALAS-ul, iar Prisecariu n-a chiuit nici o secundă de bucurie ci doar i-a plâns de milă prietenului Iulian şi a arătat cu degetul spre omul rău Gigi, pare să-l fi convins pe primar să ia măsuri.

Şi a luat. Cine merge fie şi o singură dată prin zona Iulius Mall are sentimentul că a ajuns în Kosovo. Asfaltul e spart de parcă au trecut tancurile pe-acolo, ţi-e frică pur şi simplu să traversezi zona cu maşina proprie. Asta aşa, ca dedicaţie specială din parte alui Gigi.