Nemţi de România

Acum aproape o lună am cumpărat un utilaj de la un mare retailer german. Prima oară a mers aparatul, dar a doua oară a înţepenit. Fără să-mi fac prea multe griji – doar lucram cu nemţi, nu? – m-am dus la magazin cu utilajul în cauză. După aproape o oră de parlamentări şi întrebări cretine, cei de-acolo acceptă cu sughiţuri să repare aparatul care, evident, era în garanţie. Mi se dă termen două săptămâni şi aici începe comedia. Le spun că eu am nevoie de serviciile pentru care am plătit aşa că le cer să-mi dea în loc un alt utilaj. Nici pomeneală. Mă ofer să închiriez un astfel de aparat. Iarăşi ignor total.

Înghit pe moment şi aştept să treacă cele două săptămâni necesare reparării. Abia după 3 săptămâni sunt anunţat că de fapt e o problemă, că actele mele nu sunt OK – deşi le reţinuseră ei pe toate asigurându-mă, iniţial, că totul e în regulă. Iarăşi panaramă, iarăşi bâlci inutil. După câteva zile se decid nemţii că totuşi e greşeala lor aşa că pot să-mi aleg un alt aparat. Ca să nu mai fie discuţii, cer un aparat identic. Numai că nemţii de România şi-au dat iar în petic: cică să le mai dau nişte bani. Mă enervez şi le bat obrazul pentru că m-au ţinut atâtea zile fără servicii pentru care am plătit deja, dar ei nimic: să le mai dau bani. Chem directorul, dar degeaba: cică eu am cumpărat utilajul la preţ de promoţie (deşi nu ţin minte aşa ceva şi pe bonul meu nu scrie nicăieri de vreun discount special), aşa că acum trebuie să le mai dau bani. Deci să plătesc suplimentar pentur că m-au lăsat aproape o lună fără servicii pentur care deja îi plătisem. De unde despăgubiri? de unde scuze? Iată cum arată nemţii de România.

Nouă mutare marca Mihaela

       Oricât m-aş strădui să nu scriu despre Mihaela Popa nu pot. Nu mă lasă ea, atât de des gafează. Ultima ispravă e una care o caracterizează.

        Dornică să-l ardă total pe cel care a promovat-o în politica mare, Mihaela a vorbit cu ministrul Funeriu să-l schimbe pe subsecretarul de stat Costi Neagu, ieşean care a ajuns acolo graţie nu unui concurs serios, nu unui CV impresionant ci calităţii de şofer al lui Dan Cârlan. Ca să nu se spună însă că lasă Iaşul şi fără această funcţie (oricum una nu atât de importantă pe cât ar crede prostimea) l-a promovat în acelaşi post pe ieşeanul Ciprian Paraschiv, actualul şef al Direcţiei de Sport Iaşi. Paraschiv e unul din puţinii oameni scoşi în faţă de madam Popa care nu s-a făcut de râs ci chiar a lăsat o impresie bună – “omul potrivit la locul potrivit”.

         Toate bune şi frumoase, numai că Cip Paraschiv nu vrea respectivul post. El a mai lucrat două luni în Ministerul Tineretului de unde a plecat împuşcat (e familist convins şi era sătul să-şi vadă soţia şi copiii prin coresnpondenţă). A plecat din minister şi la momentul potrivit (înainte de scandalul Ridzi) aşa că acum nici nu mai vrea să audă de noi potenţiale curse întinse pe la Bucureşti.  

         Mihaela Popa a trecut însă peste ce vrea Cip Paraschiv şi familia acestuia şi a forţat numirea la minister. Frumos, nu?

Iar despre ziarişti cumpăraţi

      Promiteam o analiză a PDL-ului local după preluarea puterii de către Mihaela Popa, dar amân puţin materialul pentru un subiect care face carieră la nivel naţional şi pe care eu l-am mai atacat aici, în Iaşi: cumpărarea ziariştilor.

     Văd că o sumedenie de bloggeri critică desantul unor şefi de redacţie în Noua Zeelandă pe banii celor care vor să radă munţii la Roşia Montană. Şi-mi amintesc de excursii similare organizate de Mihaela Popa pentru şefi chilirpigii din media locală, de premiile şi tombolele lui Dan Cârlan, de “bursele” lui Traian Dobre ori despre premiile de Sf Parascheva ale lui Simirad. Iar astea sunt doar episoadele la vedere, că pe sub masă s-au dat şpăgi mai multe şi, probabil, mai mari.

      Am acuzat de mai multe ori aceste practici şi ce s-a întâmplat? Mai nimic. Sistemul e atât de putred încât ”ziariştii” care au înghiţit pomana politicienilor au făcut zid şi m-au scos pe mine corupt. La fel şi caracterele din politică: Mihaela Popa a cărat zeci de pleşcari la Bruxelles, s-a iritat că eu n-am pus botul la aşa ceva, iar acum mă scoate pe mine ziarist cumpărat. La fel face şi Cârlan. Nu mai spun de Nichita sau Fenechiu, geambaşi deja recunoscuţi de tonomate de presă. Toţi “deontologii” au glas.

Mihaela Popa după 100 de zile – rău tare

Au trecut 100 de zile de la instalarea în funcţia de şef al PDL Iaşi a Mihaelei Popa şi se poate face un bilanţ cât de cât documentat. Rezultatul este însă dezamăgitor, nu pentru Mihaela Popa (pe fond pentru ea e OK) ci pentru Iaşi. Şi spun asta urmărind datele statistice, declaraţiile oficiale ale celor implicaţi, dar mai ales relatările neoficiale ale câtorva zeci de persoane implicate direct sau indirect în conducerea Iaşului, apropiaţi sau nu ai PDL.
Enumăr deci acum concluziile principale, urmând ca ulterior să detaliez fiecare capitol în parte şi să ofer amănunte surprinzătoare pentru mulţi.
Pe scurt, Mihaela Popa şi-a consolidat poziţia de şef al PDL (ia decizii de una singură deşi e obligată de statut să-şi consulte colegii din CODA – vă povestesc mai târziu nişte episoade halucinante cu falsificări de vot ş.a.) şi şi-a aranjat familia: soţul ei a devenit şef la stat în plină perioadă de reduceri de posturi (ba chiar Emil Popa a fost avansat şef pe toată Moldova pentru IMM-uri), băiatul Mihaelei Popa lurează la Bruxelles pentru 1000 de euro pe lună (aşa susţinea senatoarea într-un material de imagine comandat în 7 EST dar ulterior afirmaţia a fost nuanţată, Popa pretinzând că de fapt fiul ei e simplu bursier iar universitatea nu-i mai dă bani). Bonus, în plină criză, când banii sunt atât de scumpi şi rari, bugetara Mihaela Popa şi-a mai luat o locuinţă (avea deja 2 apartamente) dând 12.000 de euro pentru o casă la Dobrovăţ (localitate unde avea iniţiative imobiliare şi Daniel Oajdea, rebelul PDL-ul ţinut în braţe de noua şefă a filialei)
La fel de scurt, Iaşul a bătut tare pasul pe loc, ba chiar a regresat. În plan financiar Guvernul tocmai ne-a luat 13 milioane euro din fondurile alocate la începutul anului pentru drumuri şi salariile profesorilor (aşteptam o reacţie a Mihaelei Popa măcar pe tema utimului domeniu afectat, că e şi ea profesoară) şi a oprit mai toate investiţiile publice anunţate anterior. Parcă pentru a compensa, Mihaela Popa se laudă că ea personal a obţinut 20 de miliarde lei vechi cu care va termina Filarmonica până la sfârşitul anului, dar anunţul ei mai degrabă trădează nepriceperea în astfel de treburi decât o intrare adevărată la Bucureşti (în mod cert lucrările la Filarminică nu se vor termina atât de repede iar suma e modestă, necesarul fiind mult mai mare.
S-au mai semnat la Iaşi o sumedenie de contracte cu finanţare europeană, dar 1. mai e mult până vin banii şi 2. nu are nici o treabă PDL-ul, recte Popa, cu asta.
D.p.d.v. al business-ului: economia locală suferă cumplit din cauza lipsei de sprijin în raport cu Puterea iar madam Popa habar nu are ce să facă. Nu a încercat nici măcar să-şi facă legături în lumea afacerilor (am auzit aici nişte poveşti incredibile pentru un politician care pretinde că e modern şi ancorat în realitate), la acest capitol ea fiind repetentă notorie (mai ales în comparaţie cu şefii PSD şi PNL Iaşi). Singura oportunitate de a implica PDL-ul în revigorarea economică locală a fost aruncată la coş stupid: au venit în partid doi oameni care trăiesc în economia reală – Nani şi Butucă – şi ambii au dat semnale că vor să arate lumii ce le poate pielea. Numai că madam Popa – binevoitoare la început – a simţit că îşi pierde din influenţă prin intrarea în joc a celor doi, aşa că i-a marginalizat rapid.
În plan politic e clar că PDL-ul bălteşte. Oricât l-am criticat eu pe Cârlan şi l-am acuzat că face Iaşul de râs, tot mai bine stătea partidul pe vremea lui. Pur şi simplu în plan organizatoric Popa s-a dovedit slabă (mai târziu câteva faze incredibile).
În privinţa imaginii nu mai e nimic de spus în condiţiile în care la instalarea ca şefă a PDL Iaşi Popa avea sprijinul aproape declarat al principalelor canale media locale, iar acum nu trece săptămână fără să fie execută.
Concluzia finală: dezamăgire mare, mare de tot. O spune unul care a crezut că Popa e din cu totul alt aluat decât restul politicienilor dar care de fapt a fost păcălit. Aceeaşi concluzie au tras-o şi colegi de-ai ei din PDL, oameni de afaceri sau ziarişti cu care am tot discutat în ultima vreme.

Panaramă cu Dan Diaconescu la Iaşi

        La nici 2 ore după ce consilierul prezidenţial Lăzăroiu pomenea de un sondaj în care fantomaticul partid al Poporului ar ava 13%, marele politician urmărit de DNA pentur şantaj – Dan Diaconescu – suna de zor pe la diverşi afacerişti din Iaşi.

        Pe fiecare îl asigura că numai cu el vorbeşte şi numai lui îi face propunerea de a prelua filiala judeţeană, dar, evident, toţi s-au prins că Diaconescu a plecat la pescuit oameni. Dra mai ales bani, pentur că au fost sunaţi oameni de afaceri prezenţi în top 500 Forbes.

        Primul contactat – de care ştiu eu – i-a spus că e măgulit de interes dar el are deja o culoar epolitică şi nu sare gardul. Diaconescu a insistat să se vadă şi afaceristul ieşean i-a spus, politicos, că se pot vedea unde vrea dar numai pentur discuţii informale, nicidecum Partidul Poporului.

        Al doilea afacerist – de care ştiu eu – i-a tăiat rapid macaroana: “cine sunteţi? Domnu Diaconescu? Am auzit de dvs, dar, nu vă supăraţi, la mine acasă nu se prinde OTV”

        Un al treilea afacerist l-a expediat şi el scurt: “nu dau publicitate nici la PRO TV darămite la OTV”

        Iată deci câtă trecere are pariotul no 1 ”domnu Dan”.

Politicienii care cumpără ziarişti

           Aud că mai nou doamna cea plină de principii cocoţată de Bucureşti în fruntea PDL Iaşi mă dă cumpărat de Butucă şi Nani. Acum o lună eram cumpărat de Nichita şi Prisecariu. Anterior, Fenechiu mă dădea şi el cumpărat ba de Schrotter, ba de Prisecariu, iar Nichita avea şi el în cap o grămadă de plătitori care mă manevrau.

          Toţi aceşti oameni care-şi zic politicieni (eu cred că doar Fenechiu poate fi socotit politician restul fiind amatori sau aspiranţi) vorbesc atât de uşor de ziarişti cumpăraţi de adversari reali sau închipuiţi. Dincolo de faptul că, cel mai adesea, acuzaţiile de acest gen sunt doar “becalisme” de natură să abată atenţia de la criticile formulate de jurnalistul acuzat, problema cea mai mare este că se confirmă fenomenul cumpărării jurnaliştilor.

         Numai cine a cumpărat suflete poate vorbi atât de nonşalant despre fenomen. I-am atras odată atenţia Mihaelei Popa că aberează, dar n-a înţeles ci a continuat să împroaşte aiurea cu noroi. La fel i-am spus şi lui Fenechiu, şi lui Nichita, şi lui Prisecariu (m-a tot acuzat şi el că fac jocurile unuia sau altuia). Aceşti oameni şi mulţi alţii (politicieni sau afacerişti cu interese politice ori de altă natură) au cumpărat tăcerea sau favorurile unor jurnalişti (eu ştiu cert câteva cazuri dar neavând probe ca la DNA mă abţin deocamdată să dau nume, deşi poate odată o să las deoparte scrupulozitatea), dar nu s-au mulţumit cu aceste “victorii” ci au început să-i acuze pe ceilalţi că au cumpărat şi ei suflete.

       Indiferent cât de absurde sau nu sunt respectivele acuzaţii, problema e că întreaga presă are de suferit. Toţi jurnaliştii ştiu ce cloacă e BZI dar prin reţinerea celor mai multe canale media în a condamna practicile BZI credibilitatea tuturor e afectată. Toţi jurnaliştii ştiu că Nichita, spre exemplu, oferă diverse favoruri unor ziarişti ori canale media expres pentru a le capta bunăvoinţa, dar astfel de lucruri nu sunt condamnate făţiş.

       Eu, personal, am făcut şi voi mai face pe haiducul, dar tare-aş vrea să văd un pic de coloană şi la alţii. Fie ei actuali sau, de ce nu, foşti jurnalişti. Uite, să iasă directorul de comunicare al PDL Iaşi, Iulian Micu şi să spună public “da, ştiu că Dobaşu nu e cumpărat de Butucă şi Nani, e un zvon lansat de duşmanii PDL”. Aşa ar fi corect. Sau să-l văd pe noul purtător de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga, spunând: “uite, astea au fost contractele Primăriei şi regiilor cu presa locală, fie ea BZI, Ziarul de Iaşi ori altcineva, atâta s-a plătit, dar acum nu mai e nimic”.