“Prin noi înşine” sau “politica porţilor deschise”? “Pentru noi înşine”

         Aceste două doctrine s-au cam bătut cap în cap în istoria modernă a României. Îmbrăţişate de ţărănişti şi liberali, cele două curente fie au ţinut în loc România, fie i-au dat aripi.

        Această lecţie de istorie se repetă. Comparaţi Iaşul cu Timişoara, Clujul, Braşovul sau Constanţa, oraşe cam de aceeaşi talie. Şi acolo e criză economică, dar se mai simte piaţa pulsând. Şi asta pentru că baza o reprezintă afacerile private. La Iaşi, poate nu ştiaţi, primii 10 angajatori sunt toţi de stat – spitale, universităţi, instituţii, regii. Aşa că de unde economie care să pulseze. Iar bruma de oportunităţi economice a fost risipită din prostie sau din interes (mulţi spun că există un cerc de afacerişti – celebrul G5 – care a blocat orice intrare pe piaţa Iaşului a unui operator economic sănătos ce putea să le pericliteze afacerile sau poziţia dominantă)

         Economia Iaşului e la pământ. Şi ce fac politicienii de doi lei? se bat pentru tichii de mărgăritar. I-aţi auzit pe emisarii PSD, PDL sau PNL cerând public strânerea rândurilor şi demararea unor acţiuni comune de înviorare a mediului economic orid e stimulare a noilor iniţiative? Eu nu. Şi atâta m-am săturat de logoreea propagandistică a unora ca Mihaela Popa, Dumitru Oprea, Relu Fenechiu sau Gh. Nichita. Ce fac ei se cheamă “pentru noi înşine”, asta e doctrina lor. De asta voi sfătui pe toţi cei ce vor dori să mă asculte să nu-i voteze pe candidaţii sprijiniţi de aceste inutilităţi politice.

Capitalism de Iaşi: studii de caz – o multinaţională şi o “naţională”

        Nu încetez să mă mir cât de tâmpit înţeleg unii capitalismul. Să vă dau două exemple din Iaşi, exemple al naibii de relevante.

        La o multinaţională un angajat local vinde cât 4 “ardeleni”. Drept premiu şeful pe România îi dă o sancţiune pe motiv că nu e “motivat suficient”, dar de fapt pentur că subalternul nu acceptă să-şi linguşească  şeful. Şef plecat tot din Moldova, dar foarte sensibil la omagiile ardelenilor. Adică “mai bine vinzi mai prost dar mă pupi în fund decât să vinzi bine dar dosul meu să rămână nepupat”

          La o naţională un ieşean preia un punct de lucru iar în 6 luni îi creşte vânzările cu 250%. Asta în plină criză. Drept premiu i se taie dreptul de a face comenzi, deci de a creşte şi mai mult crifra de afaceri. Motivul? Şeful, tot un ieşean, bănuieşte că subalternul cel conştiincios primeşte de la unii subalterni comisioane (altminteri perfect legale şi chiar încurajate de compania angajator).  Adică ”ăsta face vânzări şi ia mai mult iar restul să stea doar cu salarii fixe pentur că nu fac vânzări? Nu e corect”.

          Înţelegeţi acum de ce în mediul de afaceri Moldova e văzută ca o ciudăţenie?

Cum vede criza un angajat la stat

          O amică angajată la stat mi se plânge revoltată că “e absurd să nu fiu plătită 10 zile. Cum adică, să muncesc şi să nu primesc bani?”. Uman i-am dat dreptate, dar apoi m-am pus în pielea de patron şi am început să-i vorbesc altfel. I-am zis de eficienţă – “poţi să munceşti şi 16 ore pe zi, dacă nu eşti eficientă degeaba” – n-a vrut să audă – “eu muncesc, nu mă interesează ce se întâmplă apoi. Mi-au dat job-ul ăsta, asta fac”. I-am pomenit de încasări – “şi grădinarul munceşte, dar dacă nu reuşeşte să vândă..”. Iarăşi a avut replică: “de asta e stat, să asigure banii”. “Şi dacă nu sunt?”, “treaba lor, să facă rost”.

         Ajuns în acest punct i-a zis deja supărat: “de c enu îţi cauţi d emuncă în altă parte dacă zici că eşti atât de bună dar nu eşti apreciată şi neplătită cum trebuie?”. Iar atunci a venit declick-ul: “aici slujba e sigură”.

        Deci şi cu sacii în teleguţă şi cu mâna-n bocceluţă. Iar asta e mentalitatea multor angajaţi la stat.

Forbes se zvârcoleşte dacă ar şti ce e în România

        In lumea largă Forbes e reperul pentru masurarea bogăţiilor de pretutindeni. Ţara noastră este însă din alt film, recentul top Forbes România părând a fi făcut de un preşcolar în jumătate de oră, înaintea unui meci cu clasa vecină. Nici în Africa nu cred că era posibil ca într-un an un industriaş precum Neculai Apostol să fie cotat cu 230 milioane euro iar în anul următor acelaşi industriaş să fie cotat cu doar 20 milioane, fără să se explice dacă a căzut câte o bombă atomică lângă fiecare fermă a grupului Kosarom sau dacă în anul precedent a fost o greşeală de transcriere. În Forbes România se poate însă aşa ceva. Era suficient ca cineva care a absolvit 12 clase să facă o socoteală elementară: ce cifră de afaceri a avut grupul Kosarom în primele 6 luni de criză, să înmulţească apoi cu un coeficient folosit pentru piaţa de profil, să raporteze la profit şi creditele ce trebuie rambursate. Ar fi rezultat o cifră mult, mult mai mare

       Invers s-a procedat cu Iulian Dascălu, un alt caz flagrant de denaturare a realităţii. Dascălu are 4 mall-uri, a început PALAS-ul şi are alte active valoroase, mai ales Build Corp-ul. Are însă şi credite de 320 milioane euro pentru cele 4 mall-uri plus 70 milioane euro pentru PALAS. Forbes pomeneşte numai de active şi deloc de pasive. Apoi împuşcă din burtă o avere de 150 milioane pentru Dascălu. Dacă vreun şcoler de la Forbes ar fi stat măcar 30 de secunde să adune activele cu pasivele ar fi ajuns la o altă concluzie. Dar n-a făcut-o, ci au băgat din burtă o avere uriaşă pentru vremuri de criză – de 150 milioane euro, deşi realist vorbind, cred că Dascălu ar fi mulţumit dacă acum cineva i-ar pune pe masă 50 de milioane şi l-ar scăpa de toate problemele.

       Sunt două exemple de calcul pompieristic. Mai sunt şi altele, dar nu le mai amintesc. Ideea e că realizatorii topului au făcut treabă de mântuială, franciza Forbes pentru România părând a fi o haină mult prea mare pentur purtătorii ei.

cum votează un ieşean la prezidenţiale

        Mă întreabă maică-mea: “eu cu cine să votez ca preşedinte?”. “Cu cine vrei tu?”. “Păi dacă ar fi aşa mai bine nu mă duc la vot”.

        Reacţia ei m-a făcut să întreb şi alţi oameni simpli cu cine ar vota. Cei mai mulţi au răspuns cam la fel: “cu nici unul, nimeni nu merită să mă duc la vot”. Asta simte omul simplu, adică majoritatea populaţiei.

        Eu, ca un bun samaritean, dau talibanilor politici şi explicaţiile unui absenteism pe care-l presimt de speriat:

1. Băsescu – ne-am lămurit cu el. poate să vină Isus Hristos premier că tot va trebui să înghită mizeriile preşedintelui beţiv şi fiţele Lenuţei Udrea, această Elena Ceauşescu a sec XXI

2. Geoană – pare mai spălăţel dar a-l vota pe “Prostănac” înseamnă a-l vota pe Nichita, groparul Iaşului. Aşa că adio voturi Geonel.

3. Antonescu – a făcut deja un pact cu Geoană, iar în ipoteza în care Crin ar ajunge şef am vedea iar guvern cu PSD-ul lui Nichita. Deci ptiu Drace

4. Oprescu – mi se pare un aventurier. Poate că asta e singura lui şansă, dar când te înconjori cu fosile gen Cozmâncă e greu să vezi în perspectivă

5. Becali – nu e bună nici de glumă ipoteza unui astfel de vot

6. restul – nu sunt opţiuni