Adevărul despre abandonarea lui Băsescu la Iaşi

         PDL Iaşi nu îl susţine în acest moment pe Traian Băsescu nici măcar pe jumătate faţă de cum o fac PNL şi PSD pentru candidaţii lor.

         Explicaţia e simplă. Toţi cei din PDL sunt convinşi că Băse va ieşi iar preşedinte, cu sau fără ajutorul filialei, aşa că mai toate taberele aşa zis portocalii încearcă să-şi aranjeze apele pentru ce va fi după. Adică fiecare vrea să se poziţioneze mai bine pentru viitoarea reaşezare din filială.

         Toţi pleacă de la prezumţia că Dan Cârlan va fi debarcat indiferent ce se va întâmpla – dacă PDL Iaşi scoate un scor bun va fi meritul lui Simirad, dacă va fi un scor rău vina va fi a lui Cârlan. Ca atare a început o luptă surdă între diversele bisericuţe din filiale, luptă întreţinută abil chiar de Cârlan, care tot mai speră ca norocul său portocaliu să-i ţină iar partea.

         În acest moment există 4 favoriţi pentru succesiune. Cel mai zgomotos e Dumitru Oprea, simpatizat într-o vreme de Băse dar căzut acum în dizgraţie după gafele sale politice din ultimul an. Bonus, Oprea are şi handicapul de a proveni din PLD, iar in algoritmul naţional Iaşul e alocat PD-ului. Neîmpăcându-se cu situaţia aceasta, Oprea caută să-i marginalizeze pe plan local şi să-i discrediteze pe plan naţional, ş direct dar mai mult prin intermediari, pe contracandidaţii la scaun proveniţi din PD, în special pe Movilă.

        Deputatul de Ţibăneşti este al doilea favorit la preluarea şefiei. E cel mai vechi membru dintre cei importanţi, cunoaşte foarte bine filiala, judeţul, are resurse financiare (nu direct, evident) şi ar putea fi aceptat ca o soluţie de compromis de mai toţi contestatarii lui Cârlan (aceştia ar accepta în cele din urmă să meargă pe ideea “hai cu Movilă pe moment că pe urmă vedem noi”). De asta s-a şi radicalizat în ultima vreme discursul lui Movilă  – vezi atacurile la adresa PSD, Nichita sau Geoană. Problema deputatului este că a intrat o dată în gura lui Băsescu – legea berii – iar duşmanii din filială nu vor ezita să reamintească asta la Bucureşti.

       Un al treilea candidat serios la şefia PDL Iaşi e Mihaela Popa. A apărut brusc în politică, a părut să cucerească rapid simpatia Bucureştiului, dar de când a ajuns senator a dezamăgit prin lipsa combativităţii. Are totuşi marele avantaj de a fi în graţiile lui Vasile Blaga şi de a avea şi o oarecare trecere pe lângă Băsescu – mare simpatizant al doamnelor brusc propulsate în politică. Mai are şi calitatea de a putea fi acceptată c ao soluţie de compromis de către mai toate taberele din PDL Iaşi. Are dezavantajul că nu controlează judeţeul şi că nu are resurse financiare.

      În fine, ultimul candidat serios la şefie este Nicu Păduraru. Nebăgat serios în seamă de mulţi dintre PDL-iştii locali, Păduraru are însă intrări foarte mari la Bucureşti (aşa a şi fost posibil să primească loc eligibil în Iaşi, în ciuda şuntărilor marca Oprea şi a faptului că intrase în partid de doar două săptămâni). Problema mare a lui Păduraru este că este cel mai “crud” dintre candidaţi, neapucând să cunoască filiala în profunzime şi să-şi facă oameni de încredere în diversele structuri de putere ale PDL Iaşi. Bonus, e fără spate financiar.

        

       Ce fac în campania prezidenţială toţi aceşti 4 candidaţi la şefia filialei? Oprea a luat coordonarea doar pe municipiu, acolo unde cea mai amre parte din electorat este deja decisă, deci nu mai e nevoie de muncă serioasă în campanie. Iar cum Iaşul a votat la ultimele alegeri măcar în proproţie de 40% PDL, este de aşteptat un scor bun pentur Băse. Logic, Oprea nu mişcă un pai pentur ce nu înseamnă municipiu Iaşi, lăsându-i pe ceilalţi să-şi rupă gâtul.

       În încercarea de a o atrage de partea lui pe Mihaela Popa, sau măcar de a o ţepui, Cârlan a desemnat-o “democratic”, adică de unul singur, responsabilă cu toată comunicarea pe campanie. Abilă, Mihaela Popa a evitat campana şi a refuzat anunţând că se ocupă doar de colegiul ei (preponderent portocaliu) şi de diaspora.

       Movilă şi Păduraru au reacţionat şi ei la fel. S-au ferit ca dracul de tămâie să accepte vreo sarcină de la Cârlan, mărginindu-se să se agiute în colegiile lor, acolo unde fiecare poate spera într-un 35 – 40%.

       Ca atare, Cârlan a rămas cu judeţul în braţe, zonă unde PDL este tradiţional ciuca bătăilor. Iar mâna dreaptă a lui Cârlan este un pierzător la fel de mare, Constantin Şerban. Tocmai asta este aberaţia: Băsescu vrea să câştige voturi într-un bazin evident pro PSD şi PNL cu o campanie regizată de pierzători consacraţi – Şerban şi Cârlan.

       În ipoteza destul de puţin credibilă că Băse ar scoate totuşi mai multe voturi de la ţară, clar laurii vor fi asumaţi de Simirad, alt “fan” al lui Cârlan. Iar Simirad a lansat deja semnale că nu e capacitat de Cârlan, pentru a se pregăti de un eventual insucces la ţară.

       De asta la PDL Iaşi fiecare îşi vede de pătrăţica lui şi aşteaptă să-şi rupă gâtul actualul şef.

Câtă minte şi cultură are un scrib de-al lui Gigi

          Acum vreo trei săptămâni un coleg observa că oficiosul PSD îşi permite să-l critice pe Nichita. Imediat a realizat un material pe un ton ironic în care semnala ciupeala la adresa lui Nichita (vezi aici).

          Scos în evidenţă în acest mod, angajatul ziarului lui Nichita răspunde în cel mai pur stil Zoaia de Iaşi (vedeţi aici).

          Domnule Sturzu, una e să glumeşti, fie şi răutăcios, şi alta e să arunci invective gratuit. Te-ai supărat că am calificat IasiPlus “oficios al PSD sau al lui Nichita”? Fii cinstit cu tine însuţi. Iar dacă nu sesizezi patronatul politic întreabă-i pe colegi cine îi tutelează. Întreab-o pe Loredana Popovici, cam singura de acolo care rezistă presiunilor şi scrie pe bune, dacă i s-au cenzurat texte ori băgat pe gât cuvinte pe care nu le-a rostit.

         Editorialistul oficiosului PSD aruncă apoi pastila cu “scrisul la comandă pentru pedelişti”. Trec peste observaţia de bun simţ că Iasicastiga.ro a fost canalul media care a criticat cel mai mult PDL-ul local şi a publicat tot felul de lucruri pe care ceilalţi nu le puteau observa din cauza unor contracte, simpatii personale sau comenzi politice din altă parte. Domnule Sturzu, îţi urez să iei tu lunar de la ziarul lui Nichita câţi bani am luat eu sau vreunul din colegii mei de la PDL, să te văd atunci dacă mai arunci aiurea cu acuzaţii.

         Nu era mai bine, domnule Sturzu, să vezi că pe fond te lăudam? Pe câţi oameni de la Iasi Plus i-ai văzut matale lăudaţi, fie şi prin ironii, pe Iasicastiga.ro? Şi nu facem astfel de lucruri contracost, aşa cum poate crezi.

Fenechiu o fi semnat lista lui Sălăvăstru?

     Şeful de campanie al PNL pe judeţul Iaşi, Vali Sălăvăstru, a anunţat bătăios că vrea referendum anti-Nichita. Sunt curios dacă Fenehciu i-a semnat pe lista celor ce sunt de acord. Sau Ţicău, Tofan, Cozmanciu şi ceilalţi consilieri PNL care ieri l-au ajutat pe Nichita să-l umilească pe Simirad, taman cel care le-a ţinut spatele în ultimul an.
     Cum e Vali? Ai semnături sau nu?

Caracatita Fene-Cârlan-Nichita

        Fenechiu, Nichita, Cirlan, tot aia e. Nu e nici o diferenta intre politicienii astia. Toti au mintit, de multe ori cu nerusinare, toti au inselat cu buna stiinta, toti furat oameni de la alte partide iar apoi s-au dat ei victime, dar mai ales toti au cautat prim data beneficiul personal si abia apoi pe cel al comunitatii.

        Ii urmaresc de aproape de mai bine de 10 ani, stiu o sumedenie de dedesubturi in legatura cu ei si mult timp am fost tacut. Dar greata pe care am simtit-o joi dupa-amiaza a umplut paharul.

       O vreme am facut diferente: ca Fenechiu e totusi parolist, ca Dan Carlan nu e chiar irecuperabil, ca Nichita e totusi mai adaptat realitatii decit Simirad. Tragind linie constat insa ca toti trei sunt din acelasi aluat: nu au nici o ezitare sa insele electoratul, nu au nici o ezitare sa calce pe cadavre daca asa le cere interesul personal, nu au nici o ezitare sa stea in paru labe daca asa le cere sefu cel mare. Au facut o intelegere intre ei in sensul ca-si dau la gioale de ochii lumii dar de fapt se au ca fratii (cu suisuri si coborisuri, dar pe fond tot acolo ajung).

     Formeaza o caracatita politica, evident cu tentacule imense in economic, si gituie totul. Nimic nu le scapa. Acum bratul Cârlan e mai moale ca oricând. Sunt convins că ar prefera ca falimentarul şef al PDL sa-si pastreze functia de sef la PDL, doar le convine ca acolo sa fie o momâie. Dar nu vor ezita să se lepede de el şi să facă imediat echipă cu cel ce i-ar lua locul. Gaşca să trăiască.

     De asta mi-e greaţă. Oamenii ăştia n-au nici un scrupul. Cred că se distrează terbil văzând că mai sunt proşti care vin să le de-a votul.

Cum a evitat un amic falimentul

      Un amic are o firmă de amenajări interioare. Tipul e harnic, serios şi lucrează cu preţuri mici, aşa că a primit tot felul de propuneri de a lucra la marile proiecte imobiliare locale – Dream Village, Green Park, PALAS. Peste tot însă a întâlnit cam acelaşi sistem: adică fă tu lucrarea cu banii tăi, depune şi 5% garanţie d ebună execuţie, apoi aşteaptă să primeşti banii. Recordul la ţeapă l-a simţit la PALAS, unde i s-a spus că primeşte banii abia la 180 de zile după ce termină lucrarea. “Eu am refuzat să-mi dau singur foc la valiză, dar ştiţi câţi proşti au făcut-o?”, îmi zice amicul meu. Apoi îmi povesteşte cum au păţit-o şi unul şi altul, cum s-a făcut sindicatul ţepuiţilor la PALAS, cumn un alt constructor s-a ascuns la Socola să nu-l ia Fiscul şi cămătarii la întrebări.

       Cea mai tare chestie mi s-a părut însă o observaţie a sa: “de ce crezi tu că nici un mare rechin gen IASICON, CONEST, Nova Construct, Fene ş.a. nu are lucrări la PALAS? Ăia sunt obişnuiţi să se ducă acolo unde sunt bani mulţi şi siguri şi miros ţepele de la 100 de km”. Chiar, oare de ce Fene Grup nu ar enici o lucrare la PALAS dacă tot lăuda atât de tare acel proiect?