Mihaela Popa dezamăgeşte iar

    Adeptă declarată a deschiderii, transparenţei şi comunicării, PDL-ista Mihaela Popa pretinde că nu a ajuns ministru al Sportului deoarece „în ziua în care a fost aleasă doamna Plăcintă nu am avut telefonul la mine”. Adică ea ar fi fost aleasa dar, să vezi drăcovenie, a sabotat-o comunicarea. Hai, Mihaela, găseşte o ieşire măcar de clasa a V-a, că asta e prea copilărească.
     Foloseşte la ceva să te dai buricul pământului dacă nu eşti? Nu vezi ce jalnic e Nichita? Şi el “face guverne”, se pricepe la politică externă, la CET, la secetă, la fotbal, la masticul bituminos şi la multe altele, dar se vede ce Sahara e în jurul lui.
     Mihaela, ai convins la alegeri pe mulţi că ai putea fi din alt aluat decât Şerban şi Cârlan. Încearcă măcar din când în când asta. Dacă le aperi pe Ridzi şi Udrea cu disperare, nu cu inteligenţă, te faci de râs. Acum nu mai eşti în direct aşa că citeşte ce ai răspuns când te-a întrebat Georgeta Condur de banii daţi ziariştilor de către Udrea: ai curmat brusc discuţia şi ai pretins că „trebuie să vedem doar dacă e legal sau nu, nu altceva”
     Halal “doamnă de fier”

Trist: există edili mai slabi ca Nichita

       Am vrut sa mă duc la Sighişoara. Drumul a fost OK, dar de la Cheile Bicazului încolo e ca-n Bosnia. Nişte gropi înspăimântătoare care sunt teribile până şi pentru maşinile de teren. Cu chiu cu vai am intrat în Gheorghieni, oraş maghiarizat complet. Acolo mai totul arată ca după bombardament, semn că administraţia din zonă are alte preocupări.

      Ca element pitoresc, în toată zona secuiască am văzut o mulţime de anunţuri ELADO (“de vânzare” în ungureşte) pe clădiri, pe maşini sau pe terenuri, semn că nimeni nu e ocolit de criză.

realitatea e ….

           Un sef Media Galaxy din Iulius Mall mi-a mărturisit că “dacă înainte de criză vindeam zilnic de 900 milioane ori chiar un miliard pe zi, acum suntem fericiţi dacă vindem de 500 milioane”. Patronii cu care discut spun toţi că au vânzări din ce în ce mai mici, dar marea problemă o reprezintă lipsa de cash. Salariile sunt achitate cu întârziere mai peste tot.

           Astea sunt probleme grave, care chinuie societatea. Aţi auzit dvs în ultima săptămână vreun politician local să-şi bată capul cu aşa ceva? Nu. Nichita e expert pe politică exernă şi ştie cine a încercat revoluţia  la Chişinău, restul PSD-ului local tace, la PDL fiecare face cum îl taie capul dar nimeni nu se încurcă nici măcar un minut cu teme mai sus amintite, iar la PNL e vacanţă, doar partidul e în opoziţie, ce naiba.

         Mă gândeam ce simplu era pentru un politician să câştige fie şi doar 1% imagine anunţând că îşi donează 25% din salariu câte unuia concediat în ultima vreme. Oricum cei mai mulţi din parlamentarii noştri nu depind de leafă. Nici unul nu s-a gândit măcar la şomeri, darămite să -şi bată capul pentur o soluţie, fie şi de moment.

         Dar trăim vremuri în care clasa politică e complet decuplată de la realitate. Şi fără o clasă politică atentă şi puternică întreaga societate locală are de suferit.

Cârlan = Nichita: acum vede şi el realizări măreţe acolo unde nu sunt iar apoi visează atacuri comandate la Ziarul de Iaşi împotriva sa

       Obişnuit să comande el însuşi atacuri mediatice la adresa unor colegi de partid (Movilă şi Oprea ştiu despre ce este vorba) Dan Cârlan acuză Ziarul de Iaşi că l-a criticat pe Radu Berceanu omiţând realitatea şi strict numai pentru a-l şifona pe şeful PDL Iaşi. “Eu unul inteleg foarte bine semnalul care mi se transmite, dar este regretabil sa amestecam acele motivatii (ele insele extrem de discutabile, daca nu eronate complet) cu un interes public atat de important pentru Iasi cum este infrastructura mare. Un ministru care se preocupa atat de aproape de Iasi ar trebui atras si nu sictirit pe gratis, daca ne dorim cu adevarat sprijinul sau”, scrie Dan Cârlan pe blogul său (vedeţi aici ce limbi îi trage marele şef al PDL Iaşi ministrului ce-i ţine spatele)
     Acum câteva săptămâni un apropiat al lui Dan Cârlan, e vorba de Constantin Axinia, prins cu Ghiocel Asimionesiei în sacul CFR, îşi permitea să-l ia pe redactorul şef al Ziarului de Iaşi, Toni Hriţac, cu “alo, domnu ziarist. Nu mai dezinfirmaţi. Ba chiar ar fi bine să daţi un articol frumos”.
     Mai rămâne doar ca pechinezul Şerban să dea şi el lecţii de deontologie şi PDL Iaşi şi-a terminat treaba.

Bancul cu prunele şi Mihaela Popa

       Un banc pe care l-am auzit de multe ori la ţară spune că un ţăran, amărât şi vai de capul lui, trage o beţie soră cu moartea. Ca să-şi arate lui ce bărbat este se apucă să zdruncine primul copac ieşit în cale – un prun – după care se se uşurează pe fructele tocmai doborâte la pământ. De atâta efort, cade lat şi doarme ore bune, dar când deschide ochii îl apucă foamea. Bani nu avea aşa că singura sursă de hrană erau prunele tocmai botezate. Aşa că a început să caute: asta e pişată, asta nu, asta e pişată, asta nu. Şi a tot căutat aşa până a mâncat toate prunele aşa cum erau ele.

       Mi-am adus aminte de acest banc după ce am poposit pe site-ul senatoarei PDL Mihaela Popa. Un politician care propovăduieşte declarativ corectitudinea şi, tot declarativ, condamnă linguşeala. Ce dredeţi că am zărit pe site-ul dumneaei? Chiar în deschidere era postată o ditamai limbă media dată de recent de 24 ORE, ziar ce nu vinde pe bune nici 100 de exemplare pe zi. Ştiind discursurile Mihaelei Popa despre transparenţă şi fuga ei de pupincurism am clipit mirat şi am căutat şi alte materiale media. Voiam să văd dacă apar şi alt gen de materiale, cum ar fi editorialul de azi din Ziarul de Iaşi care constată că “Mihaela Popa s-a prăbuşit în anonimat“. Dar e cam greu de văzut un astfel de material, deşi Ziarul de Iaşi vinde de 50 de ori mai mult decât 24 ORE.

Ultimul banc despre Dan Carlan facut chiar de PDL-işti

         Un amic din PDL Iaşi m-a pus la curent cu ultimul banc despre Dan Cârlan, creat, zice-se, chiar de cineva apropiat de “marele lider”

 

Eu nu votez Cârlan

Tu nu votezi Cârlan

El, ea nu votează Cârlan

Noi nu votăm Cârlan

Voi nu votaţi Cârlan

Ei, ele nu votează Cârlan

 

Ce face Cârlan:? se dă Lăpuşneanu: “dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”

Război total la PSD Iaşi

          Acum o săptămână Nichita a turbat în public, acuzând pe faţă un complot pus la cale de Simirad, Tompea, Nani şi alţii. Ca un veritabil Ceauşescu, Nichita a pus pe seama acestui complot toate materialele apărute la adresa sa în Ziarul de Iaşi, Evenimentul, pe Iasicastiga.ro, dar, foarte important, nu şi la TELE M. Scenariul antiGigi  fost dezvoltat şi inoculat în mintea acestuia de madam Adonicioaie plus, neoficial, de Spielbergul filialei, Cezare Caluschi. Scandalul a fost cât casa şi s-a derulat la o şedinţă de partid, dar a fost ţinut sub preş de membrii PSD.

         Cei acuzaţi de nebun au făcut ciocul mic, preferând să o încaseze fără să riposteze. Toţi cu excepţia bunelului Simirad, cel ce a răspuns scurt cu ghiontul Vernica – nou episod de umilinţă maximă pentru Nichita (episod salutat, de altfle, cu mari chiote pe la colţuri).

        Ca picanterie, după episodul complotului, Simirad s-a răcit brusc de Adăscăliţei, bănuit că a sărit iar în barca lui Gigi. Apropiaţi ai şefului CJ spun că bunelu nu i-ar fi oferit nici o garanţie de promovare politică vicelui karatist cu diploma la hei-rup, aşa că acesta din urmă (visând frumos a la long) s-a dus cu basca-n mână la Gigi. Care nici el nu îl iubeşte – doar nu uită trădarea din 2007 şi declaraţiile publice despre licitaţii trucate de la Primărie – dar dacă e să-i dea un brânci lui Simirad, de ce nu? 

        Dacă adăugaţi la acest tămbălău permanentul coşmar trăit de Gigi şi care se numeşte Apostol (inactiv acum mai mult din lehamitea sa personală, dar dorit cu ardoare de câţiva membri mai luminaţi ai filialei) aveţi tabloul complet al unui PSD local aparent închegat dar de fapt plin de bisericuţe.

Deşi Ghiocel spurcă în draci doctori, unii medici au inconştienţa de a-şi lăsa maşinile filmate de BZI

vezi aici

Punem pariu ca în maxim 2 luni toţi vor fi bălăcăriţi de BZI iar maşinile acum lăudate vor fi proba corupţiei în ochii celor de la BZI?

Tabletele lui Simirad din ziare sunt dominate tot mai mult de teme legate de sex visat de bătrâni cu tinerele din preajmă sau „granguri” corupţi şi dornici de amante

iată ce pot citi oamenii sub semnătura lui Simirad în ziarele din 4 iulie 2009

 

Tableta din Ziarul de Iaşi

 

           O poetesă

           A naibii Roxana asta, poetesa!

           Roxana scria poezii ‘de cînd se ştie şi în liceu a avut norocul să aibă un profesor de limba română care, la rîndul său, era şi el un fel de poet. Nu putea oricine să aprecieze talentul fetei, dar, cu siguranţă, cîţiva holtei bătrîni se dădeau în vînt după poeziile Roxanei.

           Poeta asta mică a introdus o noutate în poezie, noutate care îi tăcea pe masculi fie să chicotească, fie să-şi dea coate. Era extrem de interesant să auzi, mai ales să auzi, din gura mică a Roxanei ce simţea o femeie cînd făcea dragoste.

          Dacă anonimele, mediocrele, ne-poetesele chiţcăie mii de „oh” şi „ah”, mai mult la cerere decît din imbolduri şi instincte, Roxana vorbea cu sine şi îşi descria trăirile.

 

         Erai în mine şi te simţeam copil

         Te zămislisem parcă şi-ţi ofeream un sîn

         Plin de lichidul vieţii…

         Te declaram stăpîn.”

 

         Poeţii, care se credeau adînci ca Eminescu, chiţcăiau pubertin şi se uitau fie la picioarele poetesei, fie la sînii ei frumoşi, fiind gata oricînd să-i înhaţe şi să o soarbă pe Roxana cu totul. Pentru că fata aceasta era într-adevăr frumoasă tare.

         Profesorul acela din liceu a sbrbit lacom din eul Roxanei şi a dat ortul popii, cînd în mod normal n-ar fi trebuit, avînd nişte funcţiuni de îndeplinit.

          Experienţa aceasta a trasat o linie dominantă în structura poetesei. Linia trecea prin trei puncte esenţiale ale vieţii:”maşina, iubirea şi, în final, moartea. Cele trei repere ale vieţii se împleteau, se inversau, se prindeau într-un vîrtej nebun, al cărui rezultat era, invariabil, suferinţa.

          Dacă naşterea şi moartea implicau în mod real suferinţa, nu se înţelegea de ce şi iubirea implica durerea.

- Roxana, întrebau unii colegi, de ce suferi şi cînd faci dragoste?

- Pentru că acele momente pe voi, bărbaţii, vă scot din lumea reală şi vă aruncă într-o lume inexistentă, de extaz, de beatitudine.

-Şi tu?

- Eu sufăr din cauza clipelor de „după”.

- Mai precis?

- Mersul la baie, varice, coşuri, zgomote fiziologice.

-Şi?

- Mă simt bine uneori, dar mă dedublez. Femeia din mine îşi cere drepturile şi eu, spirituala, fac glume.

- Nu prea înţeleg.

- îmi adresez cuvinte jignitoare, ca de exemplu: „te simţi bine, iapă în căldun ce eşti!”

- Văleleu! Mai ai chef?

- Este un fel de perversitate mai rafinată, care aţîţâ partea animalică din mine.

- Şi partea spirituală?

- Este dominată şi redusă la rolul corului din tragediile lui Sofocle.

 

           Discuţiile acestea aveau sarea şi piperul lor şi erau căutate mai ales de cei care s-ar fi simţit minunat lîngă Roxana.

           Deşi sosirea poetei la manifestările culturale provoca un val de şuşoteli, nu întotdeauna admirative, lipsa ei era regretată de aproape toată lumea.

           La una din reuniuni, Roxana soseşte foarte zîmbitoare, chiar exagerat de binedispusă. Ochiul sting era înconjurat de o elipsă albastru-negrui. Nişte ochelari de soare ar fi putut camufla elipsa, dar fata aceasta era vădit că nu vrea să acopere nimic.

S-a aşezat cuminte şi nu a scos un cuvînt pe timpul prelegerii ţinute de un corifeu în domeniu. A aplaudat, a rîs dacă era cazul şi a tăcut în momentele cînd se impunea tăcerea. Părea că nu se sinchiseşte deloc de moveul cu care se prezentase într-o lume în care, de regulă, se mai şi bîrfeşte.

          Colegii fetei, ştiind că aceasta nu ascunde nimic, o asaltează cu insinuări.

- Te-ai grăbit, Roxana, şi nu ai mai avut timp să te machiezi şi la celălalt ochi?

- Ba timp ar fi fost destul, dar am sărit ca arsă cînd m-a pocnit.

- Hai, nu glumi cu noi!

- Păi, nu glumesc deloc! -Adică?

- Cînd am fost lovită, am sărit ca un arc şi am evitat alte mesaje expediate cu pumnul.

Amicii nu mai rîdeau. Erau chiar revoltaţi că un idiot a lovit aşa o bijuterie de fată.

- Dar ce, cum, pentru ce?

- O cam meritam…

           Toţi erau contrariaţi. Unii chiar ar fi dorit să răzbune o aşa măgărie. Cu o sinceritate debordantă, Roxana începe a povesti:

- M-a încîntat. Era de o cultură vastă şi în varii domenii. M-a invitat la munte. Am mers cu plăcere, ne-am pregătit îndelung. Aveam mari aşteptări de la el. Cînd am văzut ţac-pac şi gata, am simţit o mare frustrare şi am spus:

- Gata, puişor? Cam exagerat efortul pe care l-am făcut pentru… ţac-pac.

Şi-a ieşit din minţi şi m-a pocnit. A doua zi şi-a cerut scuze. Dacă ar fi încercat să corecteze impresia proastă pe care mi-a făcut-o ca mascul, aş fi acceptat…

- Păi, Roxana, duc eu la bun sfîrşit treaba începută, se oferă cineva.

- Mulţumesc. îmi ajunge doar un ochi vînăt.

A naibii Roxana asta, poetesa!

 

            *********************************************************

 

Tableta din Evenimentul

 

            Un naiv prost
            Cum, necum, dar Gelu Rîmbu a ajuns grangur, spre cinstea lui şi mirarea multora. Din acel moment şi‑a schimbat ţinuta şi comportamentul. Îmbrăca doar haine scumpe, devenise sobru şi se străduia să folosească un limbaj elevat.

            Evident că nu făcea totul perfect, dar, pentru profani, părea că a devenit “alt om”. Calitatea lui Gelu, cea mai apreciată, de altfel, era că nu vorbea aproape deloc atunci cînd se afla într‑o companie de oameni de înaltă cultură.

            Pentru Gelu familia era sfîntă şi, deşi era destul de chipeş, niciodată nu i‑a mers vestea de fustangiu. Cînd a ajuns grangur, i s‑a umflat enorm rînza şi chiar dacă nu se remarca cu ochiul liber, apropiaţii săi au sesizat că nu mai este chiar aşa de accesibil.

Gelu avea un prieten, care pusese umărul la ascensiunea sa şi care a fost primul nemulţumit datorită comportamentului noului grangur.

– Te rog, Gelule, dă‑mi concursul tău spre a…

Gelu nu aşteaptă terminarea ideii.

– Nu pot. înţelege că nu pot.

– Dar…

– Îmi pare rău.

– Credeam…

– Ştii ce? Hai să vorbim de altceva.

– Nu te mai recunosc.

– Păcat. Tot timpul am fost la fel.

         Ionel Rotundu a devenit negru de supărare. Era un fleac şi n‑ar fi insistat dacă nu l‑ar fi mirat refuzul atît de categoric al lui Gelu. Ionel ăsta era de o abilitate ieşită din comun atunci cînd era vorba de scenarii, montaje şi planuri cu efecte de lungă durată.

– Bine, nu poţi şi înţeleg. Dar mă poţi ajuta cu Dana.

         Dana era o prietenă a lui Ionel, de care Gelu auzise, dar n‑o văzuse. Acum acesta gîndea, cu puţină răutate, că doar nu o să‑i angajeze amanta.

– Nu cred…., se codeşte grangurul.

– Măcar s‑o vezi. Este cea mai bună purtătoare de cuvînt.

– Dar am pe cineva…

– Întîi stai de vorbă cu ea.

– Bine. Mîine la 10 este bine?

– Să vin şi eu cu ea?

– Nu, n‑are rost.

Rotundu pleacă, amărît că cel propulsat de el a devenit un nerecunoscător.

– O să regreţi, Gelule, îşi spune el în gînd.

         Dana, recomandata, a sosit la zece fix şi a aşteptat pînă la unsprezece trecute fix pînă a fost primită. Nu s‑a supărat şi a intrat zîmbind amical. Gelu vede fata şi uită să închidă gura. Totul era perfect pus la locul care trebuie.

– Mă iertaţi, vă rog, dar…

– Nu vă scuzaţi. În munca mea la… (alt grangur) sînt învăţată să aştept.

        Gelu lungeşte vorba, fata scoate o batistuţă impecabil de albă şi se adresează:

– Vă pot şterge puţin?

– Ce am?

– Ceva alb, poate puţină spumă de la pasta de dinţi.

          Gelu se lasă şters la colţul gurii şi mirosul Danei îi intră prin toţi porii. Nonşalanţa cu care este abordat îi place şi angajarea fetei se face cu nerăbdare.

          Din acest moment, Gelu intră în zona celor care mint mai tot timpul.

– Mergem cu copiii la iarbă verde sîmbătă? întreba soţia.

– Plec la Braşov, am…

– Dar n‑am mai ieşit de mult.

– Tu ai vrut să devin grangur, nu?

           Gelu îşi priveşte atent soţia. Are picioarele cam groase, fundul cam mare, sînii lăsaţi şi faţa cu riduri. În memorie, ce etalon de comparaţie era Dana.

          Lumea a început să vorbească şi Gelu suporta tot mai greu să stea departe de Dana în weekend‑uri. Răceala pe faţă, manifestată faţă de soţie, o făcea pe aceasta să devină irascibilă.

         Dana, din ce în ce mai prinsă în acest joc incomod, îl asigura pe Ionel că preferinţele sale au rămas aceleaşi dintotdeauna, că Gelu era doar materialul didactic pe care exersa.

          Toată lumea înşela pe toată lumea sau, mă rog, aproape pe toată lumea. Dar cel mai aprins era Gelu. Acesta suporta foarte greu jocul dublu şi era convins că este necesară o clarificare, mai ales cu soţia sa.

– Înţelege, nu mai este loc pentru o revenire…

– Cum vrei tu. Eu m‑am resemnat că te‑am pierdut. De altfel, pagubă în ciuperci, ţi‑am condus paşii spre locul pe care îl ocupi acum. Nu mă aşteptam la recunoştinţă, dar credeam că formăm o familie solidă.

         Dana, cînd a văzut că‑i rostul să se mărite, a pus frînă simpatiei excesive pentru Ionel.

– Înţelege şi tu, vreau să‑mi fac familia mea. Mai mult, voi fi o nevastă credincioasă soţului său.

– Cu diferenţa asta dintre voi?

– Da, de ce nu?

          Grangurul Gelu s‑a însurat şi peste o săptămînă, de la Bucureşti, vine ordinul de des‑grăngureală.

– Măcar m‑am ales cu o nevastă trăsnet, glumeşte amărît.

– Nu fi aşa de sigur, îl contrazice Ionel, fără să‑şi ascundă satisfacţia.

– Cum aşa?

– Ce să facă Dana cu un calic şi bătrîn pe deasupra?

          Cînd Gelu s‑a convins că Dana a reluat legăturile vechi, a curăţat puşca şi s‑a accidentat pînă a murit.

           Nimeni nu l‑a regretat, doar Ionel spunea celor care voiau să‑l asculte:

– A fost un prost.

Aştepta o clipă, apoi continua neutru:

– Un naiv prost.”

Deontologie marca Libertatea

       Acum 2 zile al doilea ziar naţional ca vânzări, Libertatea, scria în deschiderea ediţiei că Hagi divorţează (vezi aici). Deşi informaţia în sine nu era nouă fiind fluturată de presa din Constanţa de mai bine de o lună, Fotbalistul a luat foc aproape ordonând încetarea atacurilor (vezi aici). Minune mare, imediat aceeaşi Libertatea schimbă tonul şi ne prezintă azi un Hagi super caritabil (vezi aici şi aici)